Floare albastra de Mihai Eminescu

Mihai Eminescu– Iar te-ai cufundat in stele
Si in nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vietii mele.
 
In zadar rauri de soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile asire
Si intunecata mare;
 
Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare –
Nu cata in departare
Fericirea ta, iubite!
 
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.
 
– Hai in codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang in vale,
Stanca sta sa se pravale
In prapastia mareata.
 
Acolo-n ochi de padure,
Langa balta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea in foi de mure.
 
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.
 
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dansul gura.
 
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie –
S-apoi cine treaba are!
 
Cand prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.
 
Pe carare-n bolti de frunze,
Apucand spre sat in vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
 
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?
 
Inc-o gura – si dispare…
Ca un stalp eu stam in luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!

…………………………

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra –
Floare-albastra! floare-albastra!…
Totusi este trist in lume!

Comentariu literar: in curand.

 


 

 
Tag

Floare albastra


 

Ti-a placut? Arata-l si prietenilor: