Stiati ca marmota este de fapt o veverita uriasa?

MarmotaPoate parea surprinzator dar marmotele chiar sunt un soi de veverite. E drept, unele care nu se pot catara in copaci din cauza gabaritului lor dar tot veverite sunt. Apartenenta este confirmata de incadrarea lor ca specie in clasificarile stiintifice: regnul animal (Animalia) > increngatura Chordata (animale ce poseda coarda dorsala) > subincrengatura vertebratelor (Vertebrata) > clasa mamiferelor (Mammalia) > ordinul rozatoarelor (Rodentia) > familia veveritelor (Sciuridae).

In cadrul acestei familii a veveritelor exista mai multe subfamilii (Ratufinae, Sciurillinae, Sciurinae, Callosciurinae si Xerinae), cea din urma cuprinzand printre altele si tribul Marmotini din care face parte genul Marmota cu subgenurile Marmota si Petromarmota, care la randul lor cuprind 11, respectiv 4 specii de marmote. Trebuie sa stiti, tot in familia veveritelor intra si veverita de copac pe care o cunoastem, veverita terestra, veverita zburatoare, popandaul si cainele de preerie.

Dintre cele 15 specii de marmote existente in lume, la noi in tara traieste una singura, marmota de munte (denumire stiintifica Marmota marmota), o specie ale carei exemplare ajung la o lungime a corpului de 50-57 de centimetri si o greutate de pana la 10 kilograme. Alte detalii fizionomice sunt sunt ochii si urechile de mici dimensiuni, blana deasa si lunga si picioarele scurte. In ceea ce priveste membrele, labele din fata au 4 degete in timp ce labele din spate sunt prevazute cu 5 degete, marmotele calcand pe toata talpa, de aici venind si mersul lent si leganat.

Marmota de munte traieste pana la 15 ani dar jumatate din viata si-o petrece hibernand, aproximativ 6 luni pe an petrecandu-le in vizuini special construite pentru acest scop si care pot avea lungimi de pana la 10 metri, cu mai multe iesiri pentru salvare si aerisire. Este un animal familist, grupurile constand in adulti si pui pana la varsta de 2-3 ani. Marmotele se hranesc cu ierburi, fructe de padure, licheni, muschi, radacini si flori, si rar cu insecte pe care le prind pe sol.

Arealul lor de dezvoltare este reprezentat de culmile si vaile de la mai mult de 1500 de metri altitudine ale muntilor Fagaras, Parang si Retezat, specia fiind reintrodusa la noi in tara dupa ce la un moment dat disparuse. In Europa marmote se mai gasesc in Balcani, muntii Alpi si Pirinei. De asemenea muntii de pe continentul nord-american si cei din Pakistan si India reprezinta locul de bastina al altor specii de marmote.

 


 

 
Tag

Marmota


 

Ti-a placut? Arata-l si prietenilor: