Citate Mircea Eliade

Vezi cartile publicate de Mircea Eliade

Nu ești învins decât dacă refuzi lupta.

Destinul este acea parte din Timp în care Istoria își imprimă voința ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în Spectacol.

Voiam să trec printre semeni neluat în seamă. Să fiu crezut un adolescent urât și plicticos, și, cu toate acestea să am cugetul și sufletul desprinse din atâncă. Să izbucnesc dintr-o dată, copleșind turma târâtorilor și uluind neputința celor care m-au cunoscut și m-au disprețuit. Să-i biciuiesc și să le necinstesc fețele și să mă desfăt simțindu-mi trupul gâlgâind de viață rodnică și creatoare… N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenților livizi și melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghicește nimeni mi-ajungea.

Toți suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.

Tinerețea e ispitită de mediocritatea sentimentală și cerebrală, de iluzia unei fericiri comode.

Numai moartea e absolută, numai ea îți va spune dacă ai făcut bine sau ai făcut rău, dacă te-ai înălțat cu adevărat, sau ai trăit o iluzorie ascensiune.

Nu există boli, ci numai bolnavi.

Miracolul morții nu constă în ceea ce sfârșește ea, ci în ceea ce începe.

Dacă nimic nu e real, dacă totul e o creație gratuită și absurdă, ca într-un mare vis, un joc iresponsabil repetându-se la infinit, existența noastră n-ar mai avea nici o semnificație și nici o valoare. Am fi definitiv pierduți.

Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârșit. De unde să încep să mă caut? Unde aș putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Și cum se putea recunoaște adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gîndurile se risipeau. Mă deșteptam cugetând la alte lucruri. Începeam din nou, încăpățânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Același întuneric. Și nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul și să viețuiesc întocmai după nevoile lui?… Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e aemenea celui din ceasul trecut și cu atât mai puțin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit… Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aș putea cunoaște pe cel adevărat?

Poate toate problemele ne apar din cauza absențelor, a lucrurilor pe cari nu le avem și după care tânjim…

Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată.

După o anumită vârstă, toți oamenii au impresia că au naufragiat, că și-au ratat viața, că au trăit o viață idioată, absurdă – o viață care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viața altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înșine și nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viața noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.

Sunt epoci în care nu poți înainta decât mergând contra curentului.

Nici un alt om nu știe nimic despre dragostea altuia. Este întotdeauna un alt miracol sau un alt blestem – și fiecare om este destinat să și-l poarte singur, fără putință de evadare, fără nădejdea unei destăinuiri care să comunice cu adevărat substanța. Zadarnice sunt toate confesiunile în dragoste; chiar dacă e mărturisită, rămâne neînțeleasă celuilalt, fiecare o traduce prin experiența lui, și deci nimeni nu o poate judeca.

Slăbiciunea noastră, a modernilor, e că în loc ca noi să gândim, gândurile ne gândesc pe noi.

Pe Pământ omul e dator să trăiască numai viața. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuiește și se mistuiește în deznădejde. Și atunci, nici nu trăiește cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.

Vezi cartile publicate de Mircea Eliade

 


 
Ti-a placut? Arata-l si prietenilor: