O tura cu caiacul

Iata ca vara, vara aia calda de iti vine sa stai numai in apa, ne bate la usa. Gandindu-ma la apa, la apa multa si rece, m-am intrebat unde am putea merge vara, exceptand strandurile si ultra popularul drum “la mare”, astfel incat sa ne putem balaci in voie, sa fie multa apa, sa fie curata. Asa ca, imediat, m-am pus pe cautat locuri cu ape multe.

Supriza a venit aproape instantaneu, cand am vazut poza asta. Un rau “rece”, deci apa multa si rece, unde balaceala inseamna distractie. Ce poate fi mai frumos decat o tura cu caiacul?

Imi amintesc prima mea experienta cu un caiac. Prima mea iesire pe apa cu altceva decat barcile de lemn din Cismigiu sau din Herastrau. Barci in care, dupa o plimbare pe lac, te dureau mainele ingrozitor de la atata vaslit. Sa fi avut vreo 15-16 ani, in vacanta de vara, alergam de nebuni in jurul Herastraului (pentru cine nu stie, pe partea cealalta a lacului existau cateva baze sportive si de agrement) incercand sa ajungem la terenurile de sport aflate in partea de nord a lacului. Drumul nostru trecea prin dreptul “baracilor”, existau niste constructii pe malul lacului ce aduceau mai mult a garaje de beton decat a baraci, dar toata lumea le zicea baraci. Din acestea, prin usile larg deschise cativa baieti scoteau niste barcute din fibra de sticla si la puneau usor pe mal. Va inchipuiti ca pe mine si un alt prieten ne-a fascinat imediat privelistea. Cum noi mergeam in parc dupa-amiezile nu vazusem niciodata usile baracilor deschise, cu atat mai mult nu vazusem ce se ascundea acolo. Acum, dimineata, am vazut aceste barcute fusiforme, usoare, deoarece erau carate pe rand de catre un sportiv, colorate frumos, facute din altceva decat traditionalul lemn cu care eram obisnuiti, vazut la barcile de pe lac.

caiacCum stateam si cascam gura la minunatiile din jur, un profesor ne striga si ne indeamna sa ne apropiem de mal. Respectivul, bronzat, ultrabronzat, tot fluiera cu un fluier si striga cate ceva la un grup de fete aflat pe lac si care se plimbau cu usurinta pe luciul lacului folosind barcute asemanatoare cu cele de langa noi. D-l Profesor, asa cum s-a prezentat cand ne-am apropiat de el, ne intreaba daca stim ce sunt acestea, aratand catre barcute. Am raspuns la unison ca sunt “Kaiac-canoe”. Razand, ne corecteaza spunand ca cele mici in care poti sta jos in barca sunt Kaiace, iar cele in care se sta in genuchi se numesc Canoe. Imediat, ne intreaba, Vreti sa incercati, stiti sa inotati? Noi, uimiti nu mai scoteam un sunet! Acesta repeta intrebarea, Vreti sa va plimbati cu un Kaiac? Muteste dam din cap. Il auzim cum striga la baietii care tot scoteau cate ceva din magaziile acelea, sa puna doua kaiace pe lac si sa ne arate cum sa ne urcam in ele.

Abia acum a inceput distractia. Este o nebunie nu numai sa te asezi in Kaiac, ci in primul rand sa nu te rastorni. Va imaginati, doi pusti agitati care, tremurand de emotie, incearca sa urce intr-o coaja de ou… Cu ajutorul si indrumati de profesor ne asezam in Kaiac si primim fiecare cate o vasla. Vaslele aveau palete la ambele capete, nu ca cele clasice care sunt prinse de barca si care au o paleta la un cap. Ne arata din doua miscari cum sa tinem vasla si cum sa ne echilibram daca simtim ca ne rasturnam. Ne mai spune sa fim atenti la culoarul pe care vaslesc sportivii, sa nu intram acolo si sa fim atenti la fluier. La final se apleaca si ne impinge usor spre mijlocul lacului.

Nu cred ca se poate compara cu ceva ceea ce am simtit atunci. Poate doar cu zborul, zborul liber. In primul rand viteza cu care te deplasezi pe apa, faptul ca, doar cu o atingere usoara de vasla a suprafetei apei iti poti modifica viteza, directia etc. Efectiv urlam de placere. Abia atunci am inteles de ce, cei de pe lac erau asa incantati, caci se vedea pe fetele lor fericire.

Cred ca ne-am tot invartit pe lac vreo jumatate de ora pana cand profesorul ne-a facut semn sa ne apropiem de mal. Intre timp toate barcutele si toti sportivii erau pe lac si se antrenau. Culmea, am reusit sa stau in Kaiac pana ne-am apropiat de mal, iar cand mai aveam doi-trei metri m-am rasturnat. Acum eram in barca, iar in secunda urmatoare eram in apa. Instant! Imping Kaiacul catre mal si ma urc, pe o scarita de metal, langa profesor. Urmeaza intrebarile in legatura cu varsta, scoala, daca stam in apropiere si cel mai important daca am vrea sa invatam si sa ne antrenam in aceasta ramura sportiva, kaiac-canoe. Antrenamentele se tineau numai dimineata, la fiecare doua zile daca vremea permite, iar cand ploua sau este prrea frig pentru a putea iesi pe lac se tin la sala unde se fac exercitii fizice. Intrebarea cheie, Puteti sa veniti? Vreti? Cum noi invatam dimineata ne-a cam trecut incantarea si explicand acest lucru am hotarat ca vorbim cu parintii si revenim cu un raspuns. Am plecat spre casa atat de incantati, iar eu atat de ud… dar fericit.

Asa ca, pe scurt, cine are chef de apa si de distractie, o tura cu kaiacul pe rau este o exprienta unica in viata. Da dependenta, asa ca, trebuie repetata! Vine vara!

By CVA

 


 
Ti-a placut? Arata-l si prietenilor: